
Lipsa de timp si-a pus amprenta si pe blog, si dupa cateva zile aglomerate, m-am postat in fata calculatorului cu pofta de impartasit de-ale Bucurestiului.
Pentru inceput, cine sunt oamenii banana? Ei bine, anul asta, mai toate revistele de moda ne informau ca nu ar trebui sa iesim din casa daca nu avem pe noi culoarea sezonului: Galben. In cateva zile, Bucurestiul era cuprins de o invazie de canari, banane si pe ici, pe colo cate un galbenus. Nicio fata nu se imbraca in rochia galbena decat daca era asortata perfect cu geanta, accesoriile si sandalele. Nu ma intelegeti gresit, nu am nimic cu galbenul, doar ca orice culoare pentru a se evidentia are nevoie… si aici surpriza: DE O ALTA CULOARE! Cu retina arsa de la atat galben, am decis sa vin acasa si sa va impartasesc cateva idei simple, dar care pot pune o tinuta in valoare.
Deja cred ca s-a depasit perioada alb-galben-negru, care din punctul meu de vedere nu dadea decat un aspect ieftin oricarei tinute. Iar deja consacratul model cu cercuri negre-galbene pe fundal alb ne paraseste anul acesta, pentru combinatii mai efervescente si tineresti. Se merge foarte mult pe combinatia galben-visiniu, corai, auriu, turcoaz, roz, aproape orice culoare pe care vi-o imaginati, cu conditia sa fie tare si sa contrasteze. Iar daca apare in combinatie cu alb sau negru, este combinata doar cu una din cele doua.
Recomandarea mea ar fi o rochie galbena spre portocaliu, simpla, accesorizata cu o geanta mare turcoaz, o esarfa roz in degrade si sandale cu platforma- neaparat negre.